Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Fostul ministru Remes pierde partida

Justitia nu-i chiar pentru toata lumea, cum am crezut si eu în ultima vreme. Dreptatea pare ca se face tot "cu voie de la stapanire", cum zicea Conu Leonida.

Decebal Traian Remes a pierdut la Tribunalul Bucuresti un proces în care acuza SRTv, DNA, dar si pe Traian Basescu, si pe Rodica Culcer de faptul ca au regizat si transmis la ora de maxima audienta, pe 10 octombrie 2007, înregistrarea unei întalniri pe care a avut-o, într-un loc public, cu Ioan Avram Muresan.
Fostul ministru acuza cele doua institutii si pe cele doua persoane ca prin difuzarea imaginilor filmate i-au provocat grave prejudicii morale. Sa ne reamintim ca în seara de 10 octombrie, la Jurnalul TV de la ora 19:00, întregii tari i s-a spus ca ministrul Agriculturii ar fi pus la cale trucarea unor licitatii în schimbul unei mari sume de bani si al altor avantaje materiale. Lui Remes i se mai promitea o "masina tare" de la un oarecare afacerist, Ciorba. Tot de la TVR am mai aflat ca Remes ar fi primit un pachet cu carnati si tuica. (De aici denumirea dosarului penal întocmit de procurori - "Caltabosul".)
Pentru cine nu stie, Rodica Culcer era atunci sefa stirilor la TVR.
O zi mai tarziu, Remes si-a prezentat demisia din functia de ministru.
A urmat un proces singular pana acum, si ca argumentatie, si ca dovezi materiale. Montajul video si pasajele audio de la TV proveneau dintr-un proces pregatit de DNA. Or, în justitie, astfel de documente ar trebui sa aiba caracter nepublic si secret.

Cat priveste filmul în care se vede cum a primit pachetele de la Ciorba, sa precizam ca ele au fost aduse la casa din Baia Mare cand nici Remes, nici sotia lui nu erau acasa. "Corpul delict" a fost primit de fata în casa, care nu stia despre ce e vorba. Nici acuzatia ca Remes ar fi primit de la Muresan un plic cu nu stiu cati bani nu a fost probata, desi cei care au filmat scena puteau sa provoace un flagrant. In baza mandatului de supraveghere, puteau pur si simplu sa ceara plicul cu bani!

Decebal Traian Remes a fost încarcerat în penitenciar un an de zile. Acum, omul care a pierdut totul în fata celorlalti îsi cauta înca dreptatea sa. El cere ca cei vinovati sa-i plateasca despagubiri de zece milioane de lei. Daca pentru Traian Basescu judecatorii pot invoca o imunitate cat e în functie, ce argumente sunt ca STVr si Rodica Culcer sa nu plateasca o eroare profesionala?

Hotararea instantei poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti.

G. Ostroveanu


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!