Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Adrian Radulescu a reintrat in politica. De data asta, pe usa din fata a PDL.

Adrian Radulescu a anuntat oficial ca va candida pentru un mandat de deputat in judetul Neamt. Noi am scris de mai multe ori despre asta. Surpriza adevarata este ca Radulescu va candida din partea PDL. Al carui membru nu era pana acum!

Radulescu a explicat, naiv, ca el ar fi fost pana acum doar un simplu simpatizant al UNPR. Or, este de notorietate faptul ca Radulescu detine functia de secretar executiv al acestui partid. De altfel, si pentru functia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii a fost sustinut de UNPR.

?In urma discutiilor care au avut loc in coalitie, s-a decis ca trebuie sa candidez din partea PDL?, a declarat, sfielnic, Adrian Radulescu. Vezi Doamne, Coalitia a hotarat si l-a obligat sa candideze. El e mic, nu stie nimic...

Desemnarea lui Radulescu pentru un fotoliu de deputat (nu cine stie ce, dar important in actuala configuratie a Parlamentului), denota o slabiciune in PDL. Un partid mare, aflat la putere, nu a gasit intre membrii sai un candidat? Au tranferat unul de la echipa a doua?

Este clar ca decizia desemnarii lui Radulescu nu s-a luat de catre conducerea PDL (Boc - presedinte, Oltean - secretar general, Roberta Anastase, Teodor Baconschi si Sorin Frunzaverde - vicepresedinti etc. Multi, abia daca au auzit de Radulescu).

Decizia s-a luat mai de sus! Cel care l-a ales, a vrut sa mearga la sigur. Nu ca Liviu Harbuz ar avea cine stie ce calitati de politician. Dar PDL este in declin, si Puterii ii trebuie o victorie de moral. Radulescu este omul capabil sa-l surclaseze pe Harbuz. Candidatul ales de PDL este unul care stie sa vorbeasca pe limba alegatorilor, mai ales intr-o zona preponderent rurala. El are o sinceritate (bine mimata) si farmec (autentic), cum avea si Surdu, Dumnezeu sa-l ierte!

Privind din cealalta parte, ne intrebam ce a castigat UNPR din transferul acesta?

Banuiesc ca, acela care l-a desemnat pe Radulescu a pregatit si o a doua miscare pe tabla de sah. Dupa ce Radulescu va castiga alegerile (si le va castiga!), el nu va putea sa mai ramana in functia de secretar de stat. Daca ar fi trimis in Camera, ca simplu deputat, n-ar avea nimic de facut. Cel mult, l-ar eclipsa si pe Stelian Fuia, pe care PDL abia l-a scos la inaintare. Or, Radulescu nu-i un om care sa stea pe tusa. El cere sa intre in joc.

Postul care i se potriveste unuia ca Radulescu, si pe care si-l doreste, este postul ocupat acum de Valeriu Tabara. Daca ar fi dupa Emil Boc, primul ministru n-ar face rocada. Lui nu-i plac ministrii simpatici, cu priza la public. Dar nu el decide.

Remanierea la Agricultura se va petrece mai tarziu, cand se culege porumbul...


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!