Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Este o solutie modificarea programului FEADR?

Un colaborator de-al nostru, e de parere ca programul FEADR ar fi prost croit. El propune o schimbare, care - spune el - l-ar aduce mai aproape de realitate. Poate ca merita ascultat, caci omul explica deschis si limpede:
Pentru ca absorbtia fondurilor europene sa capete dinamism, spune colaboratorul nostru, sistemul actual ar trebui intors pe dos. Adica, dosarele sa se depuna la APDRP abia dupa ce fermierul si-a cumparat utilajele de care are nevoie. Agricultorul negociaza mai intai cu dealerii, apoi obtine finantarea la banca, cumpara utilajele pe care si le doreste si incepe sa lucreze.
Devenit pe deplin proprietar, fermierul va face un dosar prin care solicita fonduri europene care sa-i compenseze jumatate din cheltuieli. Va depune un dosar in care sa explice nevoia de a-si cumpare utilajele si va depune acele hartii care i se cer. Inclusiv dovada ca a fost deja analizat de banca, care i-a acordat un credit. Mult mai mult decat actuala scrisoare de confort.
Dupa ce depune dosarul, functionarii APDRP pot sa analizeze hartiile in deplina liniste, cateva luni, cum fac si astazi. Pentru ca fermierul nu mai asteapta aprobarea unuia sau altuia intr-o chestiune de care depinde afacerea lui. Acum, el nu se mai grabeste. Daca si-a facut bine dosarul pentru fondurile europene, o sa primeasca jumatate din banii cheltuiti, ceea ce poate fi o gura de oxigen excelenta.
Daca dosarul FEADR ?nu trece?, fermierul oricum isi poate plati ratele din afacerea lui si in acelasi timp profita de echipamentele cumparate. Doar a fost verificat de banca, cand i-au dat banii. Garantiile ar ramane la FGCR.
Sunt si acum fermieri care acum aleg sa cumpere utilajele in leasing sau cu credit propriu si nu mai apeleaza la APDRP. Banii europeni ar veni ca un bonus. 50% din valoarea echipamentelor achizitionate sunt bani frumosi, pe care omul ii poate da bancii, pentru a micsora valoarea creditului sau ii poate investi in altceva care ii este necesar.
Cei care stau cu dosarul in asteptare cativa ani, din lipsa de finantare, ar iesi din joc. Pentru ca, intai trebuie sa faca investitia si abia apoi sa primeasca jumatate din suma.
In statisticile guvernului, asa ar creste "nivelul de absorbtie".
Modificarea schemei de gandire a FEADR va duce si la reducerea sumelor vehiculate de fermieri in dosarele de achizitii. Punctajul actual aproape ii obliga sa-si cumpere o multime de lucruri de care nu au imediat nevoie, doar pentru a obtine un numar cat mai mare de puncte. Daca omul vrea doar un tractor cu ceva utilaje in spate, sau doar o combina, nu primeste puncte suficiente. Asa ca el "umfla" cifra solicitata cu, sa zicem, un uscator, ori un alt utilaj, desi el are nevoie doar de un tractor. (O uriasa aberatie este aceea de a-l obliga pe fermier sa faca "procesare" in ferma ca sa beneficieze de un punctaj mai mare!)
Daca fermierul va cumpara utilaje cu banii de la banca, nu va mai cumpara lucruri de care nu are stringenta nevoie. Daca anul urmator ii merg afacerile bine, va mai lua un credit, si iar va cere partea ce i se cuvine de la APDRP.
Reducerea sumelor din fiecare dosar va dinamiza piata utilajelor agricole. De fapt, toti cei care isi vor cumpara utilaje vor depune un dosar la APDRP, sa incerce sa recupereze jumatate din banii pe care i-a cheltuit.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!