Profitul agricol nr.17
22 aprilie 2015
Clarificari necesare pentru fermele de semi-subzistenta

Nu cred ca sunt singura careia ii vine peste mana sa spuna “ferme de semi-subzistenta”, dar asta este denumirea cea mai folosita pentru a defini gospodariile agricole taranesti care produc nu numai pentru nevoile familiei, ci si pentru piata. Adica, produc cu gandul sa vanda, sa castige bani din activitatea agricola.
La ora actuala, nu stiu o sa existe o evaluare exacta a numarului de astfel de ferme. Dintr-o radiografie estimativa s-a convenit ca aproximativ 95% din exploatatiile agricole inscrise in Registrul fermelor, ar intra in aceasta categorie. Astfel, se poate aprecia ca din cei 1,2 milioane de proprietari inscrisi la APIA, un milion de exploatatii agricole produc nu numai pentru autoconsum, ci furnizeaza si produse pentru piata.
Participarea acestor ferme de semi-subzistenta la aprovizionarea pietei locale este semnificativa si cantitativ, si calitativ. Micii fermieri ofera multe dintre alimentele pe care industriile nu le produc. Rolul fermelor mici este important si in plan social. Ele asigura mijloacele de existenta pentru o mare parte din populatia rurala. Si, nu in ultimul rand, importanta lor rezida in faptul ca reprezinta o “pepiniera” pentru dezvoltarea viitoarelor ferme comerciale. De aici pleaca majoritatea tinerilor care se instaleaza in afaceri agricole. Sunt, asadar, multe argumente pentru o politica de sprijinire a acestor ferme printr-o strategie adecvata. Obiectivul acestei strategii trebuie sa-l constituie mentinerea lor si, eventual, transferul lor catre palierul fermelor comerciale.
De altfel, acest obiectiv este inscris in Planul National de Dezvoltare Rurala prin Masura 1.4.1. prin care se aloca anual, din bugetul comunitar, cate 1.500 euro pe ferma, pe o perioada de 5 ani. Ca sa obtina acesti bani, fermierii trebuie sa intocmeasca programe de dotare si de dezvoltare care sa asigure cresterea productiei in scopul valorificarii pe piata. Problema este, desigur, ca sustinerea financiara sa fie utilizata intr-adevar pentru realizarea obiectivului vizat, respectiv pentru cresterea productiei destinate pietei.
Inainte de adoptarea unei strategii de sustinere, este necesara definirea clara a acestor ferme. Nici la noi si nici in plan european nu exista o definire clara a fermei. La noi, unii afirma ca ar exista 4 milioane de ferme agricole care insumeaza toate formele de productie agricola, de orice dimensiuni. Dar intrunesc toate cele 4 milioane caracteristicile care sa justifice statutul de ferma? In tara noastra, singura definire a fermei este cea din OUG 125/2006, care precizeaza criteriile de eligibilitate pentru acordarea platilor pe suprafata. Este considerata ferma aceea care detine minimum un hectar, impartit in maximum 3 parcele de minimum 0,3 hectare. Este oare suficient? Sunt acceptati ca fermieri si cei care produc doar pentru consumul propriu, si cei care fac agricultura ca hobby si cei care nu fac agricultura reala. Ceea ce nu este corect.
Pe de alta parte, nu sunt clarificate fermele de subzistenta si cele de semi-subzistenta. In tarile UE sunt luate in considerare 3 criterii: dimensiunea economica, participarea la piata si suprafata de teren.
Se considera ca ferma de subzistenta este cea care are cel mult o Unitate de Dimensiune Economica (UDE=1.200 euro), iar ferma de semi-subzistenta are intre 1 si 8 UDE; peste acest nivel, incepe categoria fermelor comerciale. De altfel, accesarea fondurilor prin Masura 1.4.1. (1.500 euro/an) este conditionata de acest nivel al UDE.
In ce priveste participarea la piata, incadrarea in categoria fermelor de semi-subzistenta presupune vanzarea a cel putin 50% din productie, restul reprezentand autoconsum.
Cel de-al treilea criteriu, suprafata, este limitata la 5 hectare. Sub acest nivel, fermele ar fi de subzistenta, iar peste 5 hectare - de semisubzistenta. In opinia mea, acest nivel este nerealist, importanta fiind specializarea fermei. Spre exemplu, o ferma legumicola sau pomicola de 3, 4, 5 hectare este capabila sa produca pentru piata.
Discutiile referitoare la noua Politica Agricola Comuna dupa 2013 evidentiaza si un alt element care trebuie sa faca obiectul unor clarificari. Este vorba de propunerea ca subventiile sa se acorde exclusiv fermierului activ. Dar ce inseamna un fermier activ nu este clarificat.
In prezent, sprijinul financiar european se acorda proprietarului, indiferent de destinatia terenului. Au fost cazuri cand s-au acordat plati pe suprafata si pentru terenurile de golf si pentru aeroporturi si pentru alte terenuri care nu au nicio legatura cu agricultura. In cazul Romaniei, din datele inregistrate la APIA rezulta ca 60% dintre proprietarii de teren eligibili pentru plati pe suprafata au peste 60 de ani. Ei detin 25% din cele 9 milioane de hectare pentru care se acorda plati pe suprafata. Pot fi ei, oare, considerati fermieri activi?
Asadar, sunt necesare clarificari in legatura cu categoria agriculturii de mici dimensiuni. Este de asteptat ca in documentele privind schimbarile PAC sa apara aceste clarificari.
Din punctul nostru de vedere, sustinerea fermelor mici nu inseamna nicidecum neglijarea fermelor de mari dimensiuni. Dar, pentru aceste ferme este necesara o schema de sprijin simplificata. Si am convingerea ca in cadrul viitorului PAC vom avea aliati pentru a sustine aceasta idee.
In ceea ce ne priveste, beneficiem in cadrul PNDR de Masura 1.4.1., care ar trebui adaptata la noile comandamente. Fermele de semi-subzistenta beneficiaza si de alte masuri prin PNDR ca, de exemplu, platile de agromediu, asistenta tehnica, consultanta, formare profesionala etc.
Fermierii au insa nevoie de sprijin pentru cunoasterea si accesarea acestor forme de sprijin. In aceasta privinta, pe langa organismele de specialitate din agricultura, un rol important il pot avea si comunitatile locale. Acestea ar trebui sa se implice direct in identificarea masurilor necesare si acordarea sprijinului fermelor de semi-subzistenta si transformarea unui numar cat mai mare din acestea in ferme comerciale.

Citeste si:


Editorial
Am mai vorbit despre obiceiul vaicarelii la romani. Despre tentatia de a fi bocitoarea satului. Una dintre temele vaicarite foarte des în ultima vreme este formarea Camerelor agricole. Intrebarea este: ce ne asteptam sa fie aceste organizatii asa-zis "ale fermierilor"? Ar fi putut ele sa ia locul organizatiilor profesionale? Sa înlocuiasca LAPAR ori FCBR? Putin probabil! Aceste organizatii s-au nascut natural, fara o lege speciala de la Parlament. Aceste organizatii profesionale s-au rodat, au selectat lideri autentici, ca Baciu ori Franc. Si Liga Agricultorilor (Mari), si Federatia Crescatorilor s-au calit în lupta cu oficialitatile. Abia cand au intrat în opozitie au vazut daca au sau nu ceva de spus. Sunt, pana acum, cincisprezece Camere agricole judetene alese (mai mult sau mai putin). Ce au facut ele pe plan local pentru agricultori? Dar la nivel national? Ce drepturi au aparat? Asa cum a diagnosticat un studiu acum cativa ani, Romania are doua agriculturi, divergente. Una, a fermierilor (mai degraba investitori în agricultura) cu ferme relativ mari, performante. In general, acesti fermieri sunt oameni înstariti (sa nu zicem bogati), cu vigoare sociala, cu o informatie profesionala peste medie, foarte multi chiar cu studii universitare agricole. Cealalta, a taranilor (as spune a locuitorilor satului) cu proprietati relativ modeste. Acesti oameni muncesc mult si castiga putin din agricultura; nu au exercitiu social, nu au informatie profesionala si nu sunt obisnuiti sa o caute în carti ori reviste agricole. Intre aceste doua categorii de agricultori exista o prapastie care nu poate fi trecuta. Ale cui sa fie Camerele agricole? Ale celor mari ori ale celor mici? Cine pe cine sa conduca?
Fost si viitor ministru
Noul TVA, de 9%, ridica o dezbatere publica foarte mare. Este un lucru bun sau unul rau? Se poate adopta atat de repede? Raspunsurile la aceste întrebari vin în functie de pozitia din care privim situatia. Din postura unui fermier, te gandesti ca vinzi cu 15% mai ieftin marfa, în timp ce toate inputurile au TVA de 24%. In pretul real, acest lucru nu este o problema, pentru ca în contabilitate se lucreaza cu cifrele nete, fara TVA. Dar în cash-flow-ul de zi cu zi, 15% mai putin din banii pe care îi rulezi reprezinta un handicap de finantare. Dar, este si o parte buna. Pentru fermieri, exista posibilitatea de a vinde mai mult. Este adevarat ca pentru acestia este mai important sa vanda marfa, nu se pune problema ca nu ar avea unde sa o vanda. Nu este ca în retail, unde competitia este de a vinde mai mult. Fermierul vinde oricum toata marfa si o crestere a consumului nu se simte. Nu în mod real; dar în mod direct, da. Pentru ca noi avem astazi o piata împartita pe doua componente: export si intern. Piata interna este destul de constanta de cativa ani si este destul de limitata si în ceea ce înseamna TVA. Din punctul meu de vedere, odata cu aceasta masura, se va produce mai multa carne de porc pentru piata interna, pentru ca vor disparea foarte multi evazionisti, iar aprovizionarea de pe piata interna va fi mult mai mare. Caci pana acum se faceau importuri în conditii suspecte. Mai multa carne de porc produsa poate sa însemne si mai multe cereale consumate. Deci, în final, se ajunge la o crestere a consumului. Poate ca nu anul acesta, dar, în mod sigur în 2-3 ani, la asta va duce. Iar piata va fi una mult mai sanatoasa.