Profitul agricol nr. 25
24 iunie 2015
Clarificari necesare pentru fermele de semi-subzistenta

Nu cred ca sunt singura careia ii vine peste mana sa spuna “ferme de semi-subzistenta”, dar asta este denumirea cea mai folosita pentru a defini gospodariile agricole taranesti care produc nu numai pentru nevoile familiei, ci si pentru piata. Adica, produc cu gandul sa vanda, sa castige bani din activitatea agricola.
La ora actuala, nu stiu o sa existe o evaluare exacta a numarului de astfel de ferme. Dintr-o radiografie estimativa s-a convenit ca aproximativ 95% din exploatatiile agricole inscrise in Registrul fermelor, ar intra in aceasta categorie. Astfel, se poate aprecia ca din cei 1,2 milioane de proprietari inscrisi la APIA, un milion de exploatatii agricole produc nu numai pentru autoconsum, ci furnizeaza si produse pentru piata.
Participarea acestor ferme de semi-subzistenta la aprovizionarea pietei locale este semnificativa si cantitativ, si calitativ. Micii fermieri ofera multe dintre alimentele pe care industriile nu le produc. Rolul fermelor mici este important si in plan social. Ele asigura mijloacele de existenta pentru o mare parte din populatia rurala. Si, nu in ultimul rand, importanta lor rezida in faptul ca reprezinta o “pepiniera” pentru dezvoltarea viitoarelor ferme comerciale. De aici pleaca majoritatea tinerilor care se instaleaza in afaceri agricole. Sunt, asadar, multe argumente pentru o politica de sprijinire a acestor ferme printr-o strategie adecvata. Obiectivul acestei strategii trebuie sa-l constituie mentinerea lor si, eventual, transferul lor catre palierul fermelor comerciale.
De altfel, acest obiectiv este inscris in Planul National de Dezvoltare Rurala prin Masura 1.4.1. prin care se aloca anual, din bugetul comunitar, cate 1.500 euro pe ferma, pe o perioada de 5 ani. Ca sa obtina acesti bani, fermierii trebuie sa intocmeasca programe de dotare si de dezvoltare care sa asigure cresterea productiei in scopul valorificarii pe piata. Problema este, desigur, ca sustinerea financiara sa fie utilizata intr-adevar pentru realizarea obiectivului vizat, respectiv pentru cresterea productiei destinate pietei.
Inainte de adoptarea unei strategii de sustinere, este necesara definirea clara a acestor ferme. Nici la noi si nici in plan european nu exista o definire clara a fermei. La noi, unii afirma ca ar exista 4 milioane de ferme agricole care insumeaza toate formele de productie agricola, de orice dimensiuni. Dar intrunesc toate cele 4 milioane caracteristicile care sa justifice statutul de ferma? In tara noastra, singura definire a fermei este cea din OUG 125/2006, care precizeaza criteriile de eligibilitate pentru acordarea platilor pe suprafata. Este considerata ferma aceea care detine minimum un hectar, impartit in maximum 3 parcele de minimum 0,3 hectare. Este oare suficient? Sunt acceptati ca fermieri si cei care produc doar pentru consumul propriu, si cei care fac agricultura ca hobby si cei care nu fac agricultura reala. Ceea ce nu este corect.
Pe de alta parte, nu sunt clarificate fermele de subzistenta si cele de semi-subzistenta. In tarile UE sunt luate in considerare 3 criterii: dimensiunea economica, participarea la piata si suprafata de teren.
Se considera ca ferma de subzistenta este cea care are cel mult o Unitate de Dimensiune Economica (UDE=1.200 euro), iar ferma de semi-subzistenta are intre 1 si 8 UDE; peste acest nivel, incepe categoria fermelor comerciale. De altfel, accesarea fondurilor prin Masura 1.4.1. (1.500 euro/an) este conditionata de acest nivel al UDE.
In ce priveste participarea la piata, incadrarea in categoria fermelor de semi-subzistenta presupune vanzarea a cel putin 50% din productie, restul reprezentand autoconsum.
Cel de-al treilea criteriu, suprafata, este limitata la 5 hectare. Sub acest nivel, fermele ar fi de subzistenta, iar peste 5 hectare - de semisubzistenta. In opinia mea, acest nivel este nerealist, importanta fiind specializarea fermei. Spre exemplu, o ferma legumicola sau pomicola de 3, 4, 5 hectare este capabila sa produca pentru piata.
Discutiile referitoare la noua Politica Agricola Comuna dupa 2013 evidentiaza si un alt element care trebuie sa faca obiectul unor clarificari. Este vorba de propunerea ca subventiile sa se acorde exclusiv fermierului activ. Dar ce inseamna un fermier activ nu este clarificat.
In prezent, sprijinul financiar european se acorda proprietarului, indiferent de destinatia terenului. Au fost cazuri cand s-au acordat plati pe suprafata si pentru terenurile de golf si pentru aeroporturi si pentru alte terenuri care nu au nicio legatura cu agricultura. In cazul Romaniei, din datele inregistrate la APIA rezulta ca 60% dintre proprietarii de teren eligibili pentru plati pe suprafata au peste 60 de ani. Ei detin 25% din cele 9 milioane de hectare pentru care se acorda plati pe suprafata. Pot fi ei, oare, considerati fermieri activi?
Asadar, sunt necesare clarificari in legatura cu categoria agriculturii de mici dimensiuni. Este de asteptat ca in documentele privind schimbarile PAC sa apara aceste clarificari.
Din punctul nostru de vedere, sustinerea fermelor mici nu inseamna nicidecum neglijarea fermelor de mari dimensiuni. Dar, pentru aceste ferme este necesara o schema de sprijin simplificata. Si am convingerea ca in cadrul viitorului PAC vom avea aliati pentru a sustine aceasta idee.
In ceea ce ne priveste, beneficiem in cadrul PNDR de Masura 1.4.1., care ar trebui adaptata la noile comandamente. Fermele de semi-subzistenta beneficiaza si de alte masuri prin PNDR ca, de exemplu, platile de agromediu, asistenta tehnica, consultanta, formare profesionala etc.
Fermierii au insa nevoie de sprijin pentru cunoasterea si accesarea acestor forme de sprijin. In aceasta privinta, pe langa organismele de specialitate din agricultura, un rol important il pot avea si comunitatile locale. Acestea ar trebui sa se implice direct in identificarea masurilor necesare si acordarea sprijinului fermelor de semi-subzistenta si transformarea unui numar cat mai mare din acestea in ferme comerciale.

Citeste si:


Fost si viitor ministru
Bancile sustin ca riscurile de creditare a afacerilor īn agricultura s-au diminuat. Tot acestea sunt de parere ca anul 2014 a fost unul foarte bun īn materie de creditare a fermierilor. Cu toate acestea, sunt extrem de multe proiecte pe fonduri europene care nu au putut fi implementate si nu vor putea fi nici pe viitor din cauza lipsei de cofinantare si a lipsei unor politici agricole viabile din partea MADR (cum a fost, de exemplu, programul Fermierul). Din punctul meu de vedere, nu dobanda practicata de banci este astazi o problema. Problema īn implementarea proiectelor care necesita cofinantare tine, īn primul rand, de garantarea creditelor. Fondurile de garantare ar trebui sa explice de ce au considerat, īn ultima perioada, ca trebuie sa mareasca comisioanele, mai ales la beneficiarii de fonduri UE? De ce se face diferenta īntre administratiile publice locale, care au comision de garantare īntre 0,25-0,75%, si persoanele juridice cu afaceri īn agricultura, care au comision īntre 3% si 5%? Fermierii considera aceste conditii abuzive si au dreptate! O alta conditie impusa de banci, care nu lipseste din nici un contract de finantare, face referire la rulajul bancar. In orice contract de finantare banca impune o conditie de rulaj. Dar, bancile trebuie sa īnteleaga ca, īn activitatea agricola, cifra de afaceri nu este aceeasi cu rulajul bancar. Aici este o nisa pe care IFN-urile si alte societati de profil au speculat-o. Fermierii trebuie sa se descurce īntr-un fel, asa ca īsi cauta furnizori care dau inputuri cu plata la recoltare sau fac bartere.