Profitul agricol nr. 11
23 martie 2016
Clarificari necesare pentru fermele de semi-subzistenta

Nu cred ca sunt singura careia ii vine peste mana sa spuna “ferme de semi-subzistenta”, dar asta este denumirea cea mai folosita pentru a defini gospodariile agricole taranesti care produc nu numai pentru nevoile familiei, ci si pentru piata. Adica, produc cu gandul sa vanda, sa castige bani din activitatea agricola.
La ora actuala, nu stiu o sa existe o evaluare exacta a numarului de astfel de ferme. Dintr-o radiografie estimativa s-a convenit ca aproximativ 95% din exploatatiile agricole inscrise in Registrul fermelor, ar intra in aceasta categorie. Astfel, se poate aprecia ca din cei 1,2 milioane de proprietari inscrisi la APIA, un milion de exploatatii agricole produc nu numai pentru autoconsum, ci furnizeaza si produse pentru piata.
Participarea acestor ferme de semi-subzistenta la aprovizionarea pietei locale este semnificativa si cantitativ, si calitativ. Micii fermieri ofera multe dintre alimentele pe care industriile nu le produc. Rolul fermelor mici este important si in plan social. Ele asigura mijloacele de existenta pentru o mare parte din populatia rurala. Si, nu in ultimul rand, importanta lor rezida in faptul ca reprezinta o “pepiniera” pentru dezvoltarea viitoarelor ferme comerciale. De aici pleaca majoritatea tinerilor care se instaleaza in afaceri agricole. Sunt, asadar, multe argumente pentru o politica de sprijinire a acestor ferme printr-o strategie adecvata. Obiectivul acestei strategii trebuie sa-l constituie mentinerea lor si, eventual, transferul lor catre palierul fermelor comerciale.
De altfel, acest obiectiv este inscris in Planul National de Dezvoltare Rurala prin Masura 1.4.1. prin care se aloca anual, din bugetul comunitar, cate 1.500 euro pe ferma, pe o perioada de 5 ani. Ca sa obtina acesti bani, fermierii trebuie sa intocmeasca programe de dotare si de dezvoltare care sa asigure cresterea productiei in scopul valorificarii pe piata. Problema este, desigur, ca sustinerea financiara sa fie utilizata intr-adevar pentru realizarea obiectivului vizat, respectiv pentru cresterea productiei destinate pietei.
Inainte de adoptarea unei strategii de sustinere, este necesara definirea clara a acestor ferme. Nici la noi si nici in plan european nu exista o definire clara a fermei. La noi, unii afirma ca ar exista 4 milioane de ferme agricole care insumeaza toate formele de productie agricola, de orice dimensiuni. Dar intrunesc toate cele 4 milioane caracteristicile care sa justifice statutul de ferma? In tara noastra, singura definire a fermei este cea din OUG 125/2006, care precizeaza criteriile de eligibilitate pentru acordarea platilor pe suprafata. Este considerata ferma aceea care detine minimum un hectar, impartit in maximum 3 parcele de minimum 0,3 hectare. Este oare suficient? Sunt acceptati ca fermieri si cei care produc doar pentru consumul propriu, si cei care fac agricultura ca hobby si cei care nu fac agricultura reala. Ceea ce nu este corect.
Pe de alta parte, nu sunt clarificate fermele de subzistenta si cele de semi-subzistenta. In tarile UE sunt luate in considerare 3 criterii: dimensiunea economica, participarea la piata si suprafata de teren.
Se considera ca ferma de subzistenta este cea care are cel mult o Unitate de Dimensiune Economica (UDE=1.200 euro), iar ferma de semi-subzistenta are intre 1 si 8 UDE; peste acest nivel, incepe categoria fermelor comerciale. De altfel, accesarea fondurilor prin Masura 1.4.1. (1.500 euro/an) este conditionata de acest nivel al UDE.
In ce priveste participarea la piata, incadrarea in categoria fermelor de semi-subzistenta presupune vanzarea a cel putin 50% din productie, restul reprezentand autoconsum.
Cel de-al treilea criteriu, suprafata, este limitata la 5 hectare. Sub acest nivel, fermele ar fi de subzistenta, iar peste 5 hectare - de semisubzistenta. In opinia mea, acest nivel este nerealist, importanta fiind specializarea fermei. Spre exemplu, o ferma legumicola sau pomicola de 3, 4, 5 hectare este capabila sa produca pentru piata.
Discutiile referitoare la noua Politica Agricola Comuna dupa 2013 evidentiaza si un alt element care trebuie sa faca obiectul unor clarificari. Este vorba de propunerea ca subventiile sa se acorde exclusiv fermierului activ. Dar ce inseamna un fermier activ nu este clarificat.
In prezent, sprijinul financiar european se acorda proprietarului, indiferent de destinatia terenului. Au fost cazuri cand s-au acordat plati pe suprafata si pentru terenurile de golf si pentru aeroporturi si pentru alte terenuri care nu au nicio legatura cu agricultura. In cazul Romaniei, din datele inregistrate la APIA rezulta ca 60% dintre proprietarii de teren eligibili pentru plati pe suprafata au peste 60 de ani. Ei detin 25% din cele 9 milioane de hectare pentru care se acorda plati pe suprafata. Pot fi ei, oare, considerati fermieri activi?
Asadar, sunt necesare clarificari in legatura cu categoria agriculturii de mici dimensiuni. Este de asteptat ca in documentele privind schimbarile PAC sa apara aceste clarificari.
Din punctul nostru de vedere, sustinerea fermelor mici nu inseamna nicidecum neglijarea fermelor de mari dimensiuni. Dar, pentru aceste ferme este necesara o schema de sprijin simplificata. Si am convingerea ca in cadrul viitorului PAC vom avea aliati pentru a sustine aceasta idee.
In ceea ce ne priveste, beneficiem in cadrul PNDR de Masura 1.4.1., care ar trebui adaptata la noile comandamente. Fermele de semi-subzistenta beneficiaza si de alte masuri prin PNDR ca, de exemplu, platile de agromediu, asistenta tehnica, consultanta, formare profesionala etc.
Fermierii au insa nevoie de sprijin pentru cunoasterea si accesarea acestor forme de sprijin. In aceasta privinta, pe langa organismele de specialitate din agricultura, un rol important il pot avea si comunitatile locale. Acestea ar trebui sa se implice direct in identificarea masurilor necesare si acordarea sprijinului fermelor de semi-subzistenta si transformarea unui numar cat mai mare din acestea in ferme comerciale.

Citeste si:


Editorial
Pe 14 martie, Peter Baader, expert antifrauda al DG Agri, a venit la Bucuresti. A fost invitat de AFIR, în încercarea de a lamuri problema conditiilor artificiale din PNDR. In tara, Baader era vazut drept autorul moral al Ghidului cu conditiile artificiale. Oficialul european a precizat ca CE nu a cerut în mod expres Romaniei sa creeze un asemenea ghid. In perioada 2012-2013, în urma unor seminarii la nivel european, Comisia a facut recomandarea sa se elaboreze un ghid de bune practici. Nu unul al conditiilor artificiale! Recomandarea nu a vizat doar tara noastra, ci toate statele membre UE. Romanii, mai catolici decat Papa, l-au facut. Ce-i drept, ceva mai tarziu, prin 2015. Functionarii AFIR l-au luat drept litera de lege, desi el nu avea temei legal. Ca atare, fermierii s-au trezit ca trebuie sa dea înapoi banii primiti pe masuri din PNDR, desi aveau proiecte pentru care implementarea a început anterior aparitiei acestui ghid. Unii spun ca asta s-ar fi întamplat din cauza unui soi de exces de zel al functionarilor AFIR. Printr-o scrisoare deschisa catre ministrul Agriculturii, Pro Agro cere demiterea functionarilor vinovati. Dar, poate ca nu trebuie data vina numai pe Acarul Paun. Ar trebui vazut cine si-a pus semnatura, de fapt, pe acest ghid. Unele voci sustin ca l-ar fi facut George Turtoi, la acea vreme secretar de stat, dar ca acesta ar da vina pe actualul ministru Achim Irimescu, la acea vreme tot secretar de stat si el. Oficialii AFIR înca în functie sustin ca ghidul a fost facut de Agentie, tinand cont de regulamentul de audit al Comisiei Europene. Director atunci era David Eugen Popescu.
Opinii agro-politice
In urma cu doi ani, calendarul înfiintarii Camerelor Agricole din Romania a fost dat peste cap, invocandu-se teama de politizare. In prezent, atat ministrul Achim Irimescu, cat si premierul Dacian Ciolos au pe lista de prioritati modificarea legislatiei în domeniu. Pentru realizarea Camerelor Agricole se tot invoca modelul francez. Mai aproape, vecinii nostri din Ungaria au si ei o astfel de structura. "Camera Agricola maghiara este o organizatie «semi-guvernamentala», avand interferente puternice cu zona politica. De exemplu, presedintele Camerei este deputat, unul dintre vicepresedinti este secretarul de stat pe dezvoltare rurala din Ministerul Agriculturii. Directorul general al Camerei, subordonat direct presedintelui ales, este înalt functionar public. Personalul care se ocupa de problemele de administratie publica trebuie selectat tot din randul functionarilor publici", ne-a explicat Barna Tŕnczos, punctand ca nu este sustinatorul unui astfel de model. "Nu-mi place ideea ca politicul sa aiba asa un control mare asupra Camerelor." Calitatea de membru al Camerei Agricole din Ungaria se dobandeste prin înregistrarea unei societati cu profil agricol sau agro-alimentar la Registrul Comertului, prin dobandirea calitatii de fermier, prin eliberarea atestatului de producator. In mod similar, calitatea se pierde prin dizolvarea societatii, decesul fermierului sau încetarea activitatii agricole sau a productiei. "Este un sistem interesant, poate chiar ciudat. Desi exista o asa-zisa înscriere în Camera Agricola, o înregistrare a fermierului, aceasta nu este o optiune, este o obligatie. Si chiar daca fermierul nu se înscrie, cotizatia de membru tot trebuie platita. Iar daca nu se achita suma stabilita prin statutul Camerei, ea poate fi executata prin Fiscul unguresc, deoarece este asimilata impozitelor si taxelor", remarca senatorul. Statul trebuie sa asigure finantarea pentru serviciile publice stabilite în sarcina Camerei, bugetul acesteia fiind completat din cotizatiile obligatorii platite de membri, din contravaloarea serviciilor prestate de Camera. Cotizatia se calculeaza proportional cu cifra de afaceri. "Desi sistemul de finantare este unul mixt - buget de stat si cotizatii - daca asimilam cotizatia cu taxele si impozitele, putem spune ca statul asigura 100% finantarea Camerei", considera Barna Tŕnczos.