Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Crescatorii de bovine trebuie sa solicite prima de exploatatie pe 2012 in perioada 15 mai - 30 iunie

Claudiu Franc, presedintele Federatiei Crescatorilor de Bovine din Romania, spune ca, pana la 30 iunie, se pot depune cererile pentru prima pe exploatatie pe anul 2012. Asociatiile, care vor sa depuna cererile in numele membrilor proprii, trebuie sa demonstreze ca sunt functionale.

In 2012, pot primi subventia pe cap de animal si exploatatiile nou infiintate (in perioada 15 iulie 2011 - 30 aprilie 2012), care au fost inscrise la APIA pana la 30 aprilie 2012.
Potrivit Ordinului 98/2 mai 2012 al ministrului agriculturii, publicat in MOf 297/ 5 mai 2012, care reglementeaza acordarea platilor nationale directe complementare in sectorul zootehnic, pentru bovine pe anul 2012, de prima pe exploatatie vor putea beneficia crescatorii de vaci inscrisi in evidenta APIA, cu cod unic de identificare, in functie de efectivul de bovine, inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor (RNE), astfel:

1. Fermele inscrise pana la data de 31 ianuarie 2008, care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) ferma sa aiba minim 3 capete de bovine;
b) varsta bovinelor sa fie de minim 6 luni;
c) exploatatia sa fie inregistrata in RNE la data solicitarii primei.

2. Fermele inscrise pana la 31 ianuarie 2009, infiintate in perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) ferma sa fi avut minim 3 capete de bovine la 31 ianuarie 2009;
b) varsta bovinelor sa fi fost de minim 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;
c) exploatatia sa fie inregistrata in RNE la data solicitarii primei.

3. Fermele inscrise pana la 31 ianuarie 2010, infiintate in perioada 1 februarie 2009 - 31 ianuarie 2010, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) ferma sa fi avut minim 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;
b) varsta bovinelor sa fi fost de minim 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;
c) exploatatia sa fie inregistrata in RNE la data solicitarii primei.

4. Fermele inscrise pana la 14 iulie 2011, infiintate in perioada 1 februarie 2010 - 14 iulie 2011, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) ferma sa fi avut minim 3 capete de bovine la data de 14 iulie 2011;
b) varsta bovinelor sa fi fost de minim 6 luni la data de 14 iulie 2011;
c) exploatatia sa fie inregistrata in RNE la data solicitarii primei.

5. Fermele inscrise pana la 30 aprilie 2012, infiintate in perioada 15 iulie 2011 - 30 aprilie 2012, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) ferma sa fi avut minim 3 capete de bovine la data de 30 aprilie 2012;
b) varsta bovinelor sa fi fost de minim 6 luni la data de 30 aprilie 2012;
c) exploatatia sa fie inregistrata in RNE la data solicitarii primei.

Documente necesare pentru solicitarea CNDP

Fermierii trebuie sa depuna cererea de plata a primei pe exploatatie la centrul local/judetean al APIA intre 15 mai si 30 iunie 2012, cu urmatoarele documente:
- copie de pe buletinul de identitate /cartea de identitate/codul unic de inregistrare/certificatul de inregistrare;
- copie de pe documentele ce atesta provenienta animalelor pentru fermele infiintate in perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009/1 februarie 2009 - 31 ianuarie 2010/ 1 februarie 2010 - 14 iulie 2011/15 iulie 2011 - 30 aprilie 2012;
- declaratie ca animalele pentru care se solicita prima nu au fost eligibile la plata pentru prima in anul 2008 si/sau 2009 si/sau 2010 si/sau 2011 pentru fermele infiintate dupa 31 ianuarie 2008;
- copii ale documentelor ce atesta schimbarea formei de organizare, conform prevederilor OUG 44/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cine depune cererea?

Crescatorii de bovine care solicita CNDP in acest an pot depune cererea de plata individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociatiilor crescatorilor de bovine, legal constituite, care sunt functionale, conform bilantului contabil anual, depus pentru anul anterior solicitarii primei, respectiv anul 2011.
"Practic, vor fi trei posibilitati: fie fermierul merge singur si isi depune cererea la APIA, fie depune cererea prin imputernicit legal, daca nu poate merge el, sau prin asociatie. Asociatia se duce la APIA cu un tabel, pe baza tabelului ridica cererile pretiparite, se duce la om in sat, ii face dosarul, care inseamna copie dupa buletin, copie dupa cont, cererea pretiparita, completata si duce dosarul respectiv la APIA. Astfel, nu mai punem pe drumuri 150 de oameni dintr-un sat, care trebuie sa mearga 50 de kilometri pana la APIA. Se duce unul singur. Este o chestiune normala, care demult trebuia sa se faca", spune Claudiu Franc, presedintele FCBR.
Pentru a putea depune cererile de plata in numele membrilor lor, asociatiile crescatorilor de bovine, legal constituite, trebuie sa depuna la centrul judetean al APIA, in copie si original urmatoarele documente:
- certificatul de inscriere in Registrul asociatiilor si fundatiilor;
- hotararea judecatoreasca de constituire a asociatiei;
- statutul asociatiei si completarile la statut, dupa caz;
- bilantul contabil anual pentru anul anterior solicitarii primei, depus si inregistrat la administratia financiara.

Ce este o asociatie legal constituita?

Pentru solicitarea cererilor pretiparite, asociatiile crescatorilor de bovine, legal constituite, trebuie sa depuna la APIA lista cu membrii care cer prima pe exploatatie, lista ce trebuie sa cuprinda numele si prenumele, CNP si codul exploatatiei acestora si care trebuie vizata si stampilata de asociatia crescatorilor de bovine.
"As vrea sa fac precizarea ca asociatiile legal constituite inseamna sa fie infiintate in conditiile legii si sa aiba activitate in folosul membrilor pe o durata de cel putin un an, ceea ce trebuie demonstrat prin bilantul depus si inregistrat la circumscriptia financiara din judetul din care face parte. Deci am eliminat acele asociatii facute pe genunchi, care au profitat de anumite situatii in care legiuitorii si MADR nu ne-au ascultat pe noi, reprezentantii asociatiilor si au permis oportunistilor sa beleasca banii de pe fermieri. Expresia este dura, dar asa e corect.
In localitatile mai indepartate, presedintele asociatiei va putea sa mearga la APIA, ridica cererile pretiparite, le aduce in sat, se face dosarul de subventie si ii scutim pe oameni de un drum la APIA. Presedintele asociatiei are aceasta calitate stabilita prin ordin de ministru sa depuna apoi dosarul la APIA", a subliniat Claudiu Franc.
Crescatorii de bovine, care solicita prima pentru un efectiv mai mare de 50 de capete, pot completa cererea de plata online individual, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. Dupa completarea cererii, aceasta trebuie tiparita si depusa la centrul local/judetean al APIA individual sau prin reprezentant legal.

Banii se impart la numarul de animale eligibile!

Presedintele Federatiei a mentionat ca, in urma calculelor facute cu MADR, "vacarii" au la dispozitie 210-220 de milioane de euro, suma pentru CNDP pentru anul 2012. Banii se vor imparti la numarul de animale eligibile. Sa speram ca noul guvern nu va da din colt in colt. Oricum, ministrul va putea sa spuna: "Noi am fi vrut sa va dam mai mult, dar daca au aparut vaci mai multe..." Depinde a cui evidenta va fi... "eligibila".


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!