Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Este Dacian Ciolos un politician de dreapta?

Inainte de a fi prim-ministru, Dacian Ciolos nu parea deloc angajat în politica.
Imaginea sa era de un Mugur Isarescu al Agriculturii. Acum, pe la cusaturi, i se vede croiala de politician. Si de stanga, si de dreapta. Pe asta se bazeaza si zvonul ca va prelua conducerea unui Partid Prezidential.

Ciolos nu a cazut din cer. A fost numit ministru de Tariceanu, cand era la PNL.
Apoi, a devenit comisar cand Bruxellesul era al popularilor (crestin-democrati).
In reforma Politicii Agricole, Ciolos s-a dovedit tot liberal, bine ponderat. De exemplu, a cerut plafonarea subventiilor pentru fermele mari si foarte mari. "Nu pot sa iau bani de la contribuabilul de rand si sa-i dau milioane unui om de afaceri." Cei care s-au opus acestei logici au fost tocmai social-democratii lui Victor Ponta. De altfel, toata reforma agricola a lui Ciolos a fost în favoarea micilor fermieri. In logica politica europeana, ei sunt marea masa a micilor proprietari, care îsi apara proprietatea împotriva dogmei socialiste "ce-i al tau e si-al meu".La noi, micii fermieri nu prea exista. Ori nu au constiinta ca sunt proprietari. Noi mai avem în sate cateva ramasite ale taranimii de altadata, ramasa în afara istoriei.Unii dintre ei castiga bine, dar - ca Moromete - nu vor sa plateasca "fonciirea".
Aceasta taranime, mai ales în satele din Vechiul Regat, voteaza îndeobste cu PSD.
Daca stai sa-i asculti, duc chiar dorul colhozurilor de altadata.

In istoria noastra a existat un puternic partid taranesc, al învatatorului Ion Mihalache. Partid al unei clase producatoare. Nici Pavelescu de la PNTCD, nici Marcel Cucu, nici Stelian Fuia n-au înteles asta. Satul romanesc nu mai are seva sa hraneasca micile ferme de familie. Floarea taranimii a murit odata cu Legiunea; a murit, apoi, pe frontul de la Stalingrad; a mai murit la Canal; a murit în iluzia industrializarii.
Mai nou, floarea tinerimii din sate culege capsuni în Italia ori Spania.
Un Ciolos adept al reinventarii taranimii ar risca sa devina un fel de Don Quijote care se lupta cu morile de vant, împotriva globalizarii.
Cum ar fi ca Ciolos sa puna la cale Camere agricole doar pentru micii fermieri?
Ori sa sustina cadastrarea doar pentru persoanele fizice, nu si pentru cele juridice?

Cred ca prim-ministrului nostru i-ar face bine o baie prin noroiul realitatilor romanesti.
G. Ostroveanu

PS. Nici în ministrul Achim Irimescu nu pot sa am o mare încredere daca vrea sa dea cate 30 de hectare tuturor tinerilor care se instaleaza în agricultura. De unde pamant, cand noi n-am restituit proprietatile nici celor care aveau drepturi cu acte în regula? Sa le dea facilitati fiscale, sa le dea alte avantaje pe care are cum sa le acopere!


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!