Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Vom alege o tara de presedinti-functionari?

Sanda NEGURA

Si in Prahova, Comitetul judetean de initiativa pentru organizarea viitorelor Camere agricole. Prefectura si Directia Agricola au trimis in comitet reprezentanti ai partidului de guvernamant. Care sunt asteptarile pe care le au fermierii de la aceasta noua organizatie?

Nicolae Teju, presedintele Asociatiei crescatorilor de ovine si caprine Prahova:
“Camera agricola ar fi prima institutie care se construieste de jos in sus, de la noi, fermierii, pentru noi; o structura care va functiona in interesul nostru. Ca partener direct, fermierul pesemne ca va putea, prin reprezentantii sai, sa-si impuna punctul de vedere in raport cu ministrul Agriculturii, in sensul in care politicile agricole sa fie rezultatul propunerilor si nevoilor noastre reale, ci nu sa fie elaborate asa cum cred unii care nu au facut niciodata agricultura.
Ca fermier, eu vreau sa cred ca voi putea sa impun un punct de vedere al meu si al crescatorilor de oi, care sa ne favorizeze si pe noi.
Am o temere legata de faptul ca nu cumva si Camera agricola sa capete rigiditate birocratica tipica celorlalte institutii. Pe sleau, eu, care mulg capra, doresc sa am un cuvant de spus, asftel incat sa-mi mearga mai bine afacerea. A mea, si a altora. Din pacate, se trag niste sfori politice, dar va spun ca, in colegiul meu, voi face in asa fel incat nimic politic sa nu reuseasca. Este structura fermierilor, ramane structura fermierilor”.

Nicolae Parvan, presedintele unui grup de producatori legumicoli:
“Sa stiti ca toata informatia pe care o am este luata de pe net si de la televizor. Ca mai mereu, suntem ultimii la care ajung informatiile care ne privesc direct.
Trei lucruri bune vad, deocamdata, la Camera agricola zonala: vine cu diverse servicii mai aproape de mine si nu mai merg eu la Ploiesti, ca acum, sa nu ma bage nimeni in seama si sa constat ca functionarii nu cunosc legea care ma intereseaza mai mult decat orice; ofera, in sfarsit, posibilitatea asocierii, a constituirii acelor cooperative care, pentru noi, legumicultorii, ar fi extraordinare macar pe filiera valorificarii produselor; Camera va elibera certificatul de producator si cred ca n-o sa mai capete aceste documente toti speculantii pe care-i gasim pe piata”.

Adrian Mocanu, presedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli, Prahova:
“Fermierii afiliati ligii noastre au deja primele nemultumiri. In Prahova, grosul agriculturii se face la ses si mai putin la deal. Ce spune legea? Ca un alegator are dreptul la un singur vot. Alegator este orice agricultor, silvicultor sau crescator de animale care se regaseste in baza de date a APIA si a ocoalelor silvice private. Alegator este deci si cel care are o mie de hectare la camp, si unul care are un hectar de pasune sau de padure din zona de deal. Cel cu o mie de hectare are un vot, cel cu un hectar, tot un vot.
Cand statul nu va mai finanta activitatea Camerelor agricole, ele fiind sustinute financiar din cotizatiile fermierilor, cel cu o mie de ha va plati, la o taxa de 5 euro/ha, adica 5.000 de euro, iar cel cu un hectar, va plati 5 euro. Este o repartitie discretionara si fermierii mari nu cred ca vor fi dispusi sa plateasca mult pentru o influenta aproape nula in deciziile ulterioare. Pe urma, in zona de camp, fiind ferme mari, un colegiu aduna sapte-opt localitati, iar in zona de deal pot fi si trei comune la un colegiu, dar suprafata agricola este poate la jumatate.
Functia de presedinte al Camerei agricole judetene nu poate fi accesibila unui fermier autentic. Legea spune ca presedintele colegiului judetean al Camerei agricole judetene este angajat si conduce aparatul tehnic operational.
Deci, presedintele Camerei agricole este un functionar care se duce la serviciu zi de zi, opt ore. Care fermier este dispus sa-si lase afacerea, pentru a fi presedinte-angajat? Din start, mi se pare ca functia nu poate fi a unui fermier, ci a unuia care nu ne va reprezenta corect pe noi, cei care detinem ponderea activitatii agricole din judet.
Vom avea, in agricultura, o droaie de presedinti - la judete, la regiuni etc. Toti platiti din cotizatiile noastre, dar care, ca functionari ce vor fi, nu stim daca ne reprezinta pe noi, fermierii.
Eu cred ca nu trebuia ca presedintii sa fie angajati. Puteau fi angajati de catre comitetul de conducere, directori pe probleme, carora sa li se traseze sarcini si sa raspunda. Daca nu erau eficienti, sa poata fi dati afara.
Toate acestea, fie vulnerabilizeaza structura, fie o viciaza. Poate ca observatiile noastre ar trebuie sa constituie motive care sa conduca la corectarea legii”.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!