Profitul agricol 28
20 iulie 2016
Trebuie sa asiguram la insamantat o densitate de 750 de boabe germinabile/mp si sa uitam de infratire

Lectie despre grau cu Dimitrie Musca:

Cu 3.400 ha cultivate cu grau, la fermele din Curtici si Olari, judetul Arad si cu o productie de peste 6.000 kg/ha in fiecare din ultimii 10 ani, Dimitrie Musca este unul dintre fermierii care pot fi luati ca exemplu. Din acest numar, luna de luna, va vom prezenta “ce si cum face Musca” pentru a obtine aceste rezultate.

Samanta
La grau, lucrez numai cu soiuri romanesti, de la Fundulea. Am facut experiente cu toate soiurile. In toamna anului trecut, am insamantat, in principal, soiurile Glosa, Boema si Izvor. Am avut campuri experimentale de sute de hectare pe acelasi agrofond, cu parcele de 30 de hectare si pentru alte soiuri, straine. Fata de cele romanesti, nu au avut constanta. Unul a avut productie si nu a avut gluten, altul a dat productie si nu a avut proteina sau a avut gluten si proteina dar nu a avut productie, si asa mai departe.
Am parcele pe care facem, an de an, chiar peste 8.000 de kilograme la hectar.

Cantitatea
Elementul de baza, in opinia mea, este densitatea la insamantare, numarul de boabe germinabile pe metru patrat. Este impropriu sa discutam in kilograme la hectar. In cazul soiurilor actuale, intensive, nu mai trebuie mizat pe aspectul de infratire, conform caruia, dintr-un bob faci 3-4 spice.
Eu, in contradictie cu lumea universitara, am sustinut ca, in cazul acestor soiuri intensive, nu mai este de luat in considerare aspectul infratirii. In testele pe care le-am facut, am mers cu o cantitate de samanta la hectar care sa imi asigure 750 de boabe germinabile pe metru patrat. Stiu, sunt multi fermieri care nu impartasesc ideea pe care eu o sustin, dar logica mea este urmatoarea: un spic de grau are 40-42 de boabe; un spic din frati are 6-8 boabe, dar pana sa ajunga in stadiul de planta, cu 3-4 frunze si cu spic, consuma aproape cat o planta pentru dezvoltarea partii vegetative, dar numarul de boabe este abia la 20%.
La 750 de boabe germinabile, cu aproximativ un gram productie pe spic, rezulta 7.000-7.500 kg de grau la hectar.
In toamna trecuta, am semanat o parte din grau mai tarziu si mi-am luat o marja de siguranta: am semanat 770 de boabe pe metrul patrat.
Trebuie sa uitam de aspectul de infratire. Este sigur un fenomen depasit, pe care l-am invatat in facultate, dar era un fenomen caracteristic altor soiuri de grau, nu celor de azi, intensive.

Insamantarea
Intreaga suprafata am semanat-o direct in miriste, de obicei dupa porumb, discuind inainte, de 2-3 ori, cu ajutorul unor utilaje performante, care intra in pamant pana la 20 de cm, cat o aratura.
Daca timpul este favorabil, in conditii normale, terminam semanatul in zece zile, cu ajutorul semanatorilor de mare capacitate.
Fertilizarea incepe inainte de insamantare. Pornind de la simplul calcul ca o tona de grau consuma 25 de kg de azot substanta activa, 14 kg de fosfor si 21 kg de potasiu, folosim un ingrasamant de la Targu Mures, pe care il aplicam sub discuitura, in raport de: 27; 13,5; 0 (azot, fosfor, potasiu). Pentru cultura graului, gradul de aprovizionare cu potasiu il am asigurat de sol.

Perioada de insamantare este si ea foarte importanta. Niciodata nu insamantam graul inaintea datei de 1 octombrie.
In aceasta toamna a fost o invazie de afide, purtatoare a catorva virusuri, cel mai puternic fiind cel al piticirii graului, fenomen frecvent intalnit cand semeni foarte devreme.
In conditiile in care se obtin 750 de plante din boabe germinabile, se creeaza o masa vegetativa foarte puternica, foarte mare. Datorita faptului ca graul “fuge dupa lumina”, el tinde sa fie mai subtire si mai fraged.

Este obligatoriu un tratament cu retardant de crestere. Eu am folosit, in ultimul timp, produsul Modus de la Syngenta, efectele acestuia fiind foarte bune: 0,4 litri la hectar, mai mult decat recomanda tehnologia lor deoarece si tehnologia mea este mai aparte. Asa am reusit sa produc scurtarea internodiilor si cresterea in diametru a paiului.
Rezultatul este obtinerea unei rezistente la cadere, astfel incat graul sa nu fie culcat de furtuna si de ploi.
Plantele cazute la pamant ingreuneaza recoltarea deoarece combina merge mult mai incet si pierde viteza de recoltare, putandu-se pierde, in acest fel, pana la 50 de hectare pe zi, ca suprafata recoltata.

Pentru bolile foliare facem 2-4 tratamente preventive: 4 intr-un an ploios si 2 intr-un an secetos, respectiv atat cat se impune. Aceste tratamente se fac obligatoriu preventiv, nu curativ. La fiecare aplicare realizata cu ajutorul avionului, mai adaug la fiecare hectar circa 20 kg de uree dizolvata in apa (uree, nu azotat de amoniu), pentru a obtine efectul de ingrasamant foliar. Am testat! Ureea nu arde planta! Necesitatea de a face pana la patru tratamente se datoreaza si densitatii mari a plantelor, care impiedica patrunderea vantului, nepermitand aerisirea culturii si creand in acest fel mediul propice pentru dezvoltarea bacteriilor, a virozelor, precum si a oricarui atac de boli. Nu are voie sa se instaleze fainarea, nici ruginile si mai ales fusarioza.

Toate tratamentele se fac cu ajutorul avionului. Un avion poate trata pana la 1.000 hectare pe zi, in conditiile in care un zbor acopera 25 de hectare.
Ma doare sufletul sa vad o planta de grau culcata la pamant si peste care a trecut tractorul de mai multe ori. Impotriva insectelor intervenim cu diverse produse imediat ce apare fenomenul.

Sol si precipitatii
La Curtici, anul trecut, precipitatiile au depasit 750 l/mp, dar au fost si ani cu 240 l/mp, media multianuala fiind de 570 l/mp. Avem soluri bune, cu predominanta in cernoziom, fapt care ne permite obtinerea de productii ridicate.
In totalul de 5.200 hectare detinute de CAI Curtici, exista si o suprafata de 580 hectare de soluri foarte nisipoase, precum si 300-400 hectare de saratura.


Citeste si:


Editorial
Era o vreme cand palavragiii politici explicau ca agricultorii nu au culoare de partid. Ei ar face doar "politica painii, cu care romanul se întalneste de 3 ori pe zi". De la o vreme, agricultorii sunt îndemnati sa vina în tot felul de partide "agrariene". Un caz de esec lamentabil a fost partidul lui Costel Caras, tras de sfori de PDL. Stelian Fuia (fost deputat si fost ministru) i-a ademenit, si el, pe agricultori într-o miscare "populara", post-basista, bineînteles. Mai de demult, Milica Radulescu (fratele lui Adrian) a înscris si el un partid agrarian. De la Cluj, au batut clopotele unei doctrine taranesti, cu profesorul Avram Fitiu. Mai nou, se agita într-o eprubeta Marcel Cucu, fermier din Braila. Cui sa se adreseze un partid agrarian? Ce baza de mase ar urma sa aiba? Marii agricultori sunt putini, vreo cateva mii. Pe ei îi numim adesea, "latifundiari". Nimic jignitor în acest cuvant! Sunt cei care lucreaza o mie de hectare sau mai multe. Unii au cateva sute de vaci, cateva mii de porci (pe serie!), o Avicola. Unii, oi. Acesti investitori în agricultura îsi fac treaba cu pricepere si chiar cu patima profesionala. Cei mai multi dintre ei sunt relativ bogati si duc grija zilei de maine doar meteorologic. De ce ar lega ei capastrul afacerii lor de un partid? De obicei, joaca la doua-trei capete. Cei mari si foarte mari se feresc sa iasa în fata. Prefera sa-i traga de sfori pe altii. Asadar, un partid agrarian nu-i pentru cei 10.000 de oameni cu afaceri agricole.
Opinii agro-politice